Cauzele care lipsesc tragerea la raspundere a medicului

/în /de

Legea nr. 95/2006 privind reforma sanatatii prevede anumite cauze cand personalul medical nu poate fi tras la raspundere pentru daunele sau prejudiciile produse in exercitarea profesiunii.

Aceste cauze sunt:

a) cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru;

b) dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament;

c) infectiilor nosocomiale;

d) efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigaţie si tratament,

e) viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite;

f) cand actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Analizand cauzele a) – e) se poate constata ca suntem in prezenta unor situatii obiective care depasesc vointa personalului medica si prin urmare, lipsa tragerii acestora la raspundere este corect reglementata. Totusi, chiar si in prezenta acestora cauze nu inseamna ca nu poate fi trasa la raspundere unitatea spitaliceasca daca se face dovada unei culpe a sale.
Relativ la cauza f), se instituie trei conditii pentru ca personalul medical sa nu fie tras la raspundere:
1. Sa actioneze cu buna-credinta.
2. Sa existe o situatia de urgenta.
3. Sa respecte competenta acordata.
Din analiza textului se observa ca suntem in prezenta unor conditii determinate, iar neindeplinirea uneia poate atrage raspunderea pentru prejudiciile sau daunele create.

Cand nu este nevoie de consimtamantul pacientului

/în /de
Legea nr. 95/2006 privind reforma sanatatii, ca de altfel si alte acte normative prevad necesitatea existentei consimtamantului pacientului cu privire la tratament, ingrijiri si interventii medicale.

 

Insa, exista situatii prevazute de normele legale cand se poate interveni medical asupra pacientului fara consimtamantul acestuia. Aceste situatii sunt:
  • Cazurile de forta majora;
  • Cazurile de urgenta;
  • Pacientul sau reprezentantii legali ori numiti ai acestuia sunt in imposibilitate de a-si exprima vointa sau consimtamantul;
  • Reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate fi contactat, datorita situatiei de urgenta;
  • Cand intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod ireversibil, sanatatea si viata pacientului.
Desigur ca in situatiile amintite  persoana care a acordat ingrijirea medicala va efectua un raport scris ce va fi pastrat la foaia de observatie a pacientului. Acest raport este obligatoriu si necesar pentru a putea demonstra necesitatea intervenirii fara acordul pacientului.

Raspunderea personalului medical in cazurile de urgenta

/în /de

Asa cum am mentionat intr-un articol anterior cu privire la ce este malpraxisul medical in conformitate cu legislatia actuala, respectiv o eroare profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, prin prezentul editorial voi aborda raspunderea personalului medical in cazul urgentelor.

Prin urmare, legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii prevede ca ˝personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara˝.

Mai mult, in normele de aplicare se prevede ca ˝dovada cazurilor in care nu este disponibil personal medical ce are competenta in efectuarea unui act medical se face cu acte ce emana de la reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale si care atesta personalul existent la locul furnizarii actului medical ce a fost generator de prejudicii˝.

 

Ca atare, personalul medical nu raspunde de malpraxis medical in cazul in care pe fondul unei urgente, se intervine pentru salvarea pacientului chiar daca competentele ar fi depasite. Astfel, desi legea considera malpraxis medical depasirea competentelor, in aceasta situatie este prevazuta o exceptie. Desigur ca exceptia are in considerarea indeplinirea unei conditii: dovada inexistentei personalului medical ce are competenta necesara. In cazul in care aceasta conditie nu este indeplinita, atunci ne vom afla in prezenta unui caz de malpraxis medical.

 

Trebuie precizat de asemenea ca legea se refera la cazurile de urgenta. In situatia in care nu ne-am afla in prezenta unui caz de urgenta, atunci medicul sau unitatea spitaliceasca, in cazul in care nu are personal medical de competenta necesara, va trebui sa faca toate demersurile pentru transportarea pacientului catre cea mai apropiata unitate spitaliceasca care ii poate acorda tratament si ingrijiri medicale aferente.

Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis

/în /de

Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis este o comisie existenta la nivelul autoritatilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucureşti (D.S.P.).

Comisia are in componenta reprezentanti ai autoritatilor de sanatate publica judetene si, respectiv, ai municipiului Bucuresti, casei judetene de asigurari de sanatate, colegiului judetean al medicilor, colegiului judetean al medicilor dentisti, colegiului judetean al farmacistilor, ordinului judetean al asistentilor si moaselor din Romania, un expert medico-legal, sub conducerea unui director adjunct al autoritatii de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

 

Cine poate sesiza Comisia?

Comisia poate fi sesizata de:

a) persoana sau, dupa caz, reprezentantul legal al acesteia, care se considera victima unui act de malpraxis savarsit in exercitarea unei activitati de preventie, diagnostic si tratament;

b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activitati de prevenaie, diagnostic si tratament.

Ulterior sesizarii, comisia desemneaza, prin tragere la sorti, din lista nationala a expertilor, un grup de experti sau un expert care dispun de cel putin acelaşi grad profesional si didactic cu persoana reclamata, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Expertii intocmesc in termen de 30 de zile un raport asupra cazului pe care il inainteaza Comisiei. Comisia adopta o decizie asupra cazului, in maximum 3 luni de la data sesizarii.

 

Decizia Comisiei

Comisia stabileste, prin decizie, daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis. Decizia se comunica tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului, in termen de 5 zile calendaristice. In cazul in care asiguratorul sau oricare dintre partile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei.

Trebuie mentionat ca intreaga procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis, pana in momentul sesizarii instantei, este confidentiala. De asemenea, aceasta procedura este una administrativa care poate fi contestata in instanta, urmand ca instanta sa decida in final existenta sau nu a unui caz de malpraxis.

Protectia penala speciala a Personalului Medical

/în /de

Separat de protectia oferita de catre Codul Penal in ce priveste infractiunile reglementate de catre acesta din urma si care protejeaza personalul medical, legea nr. 95/2006 privind reforma sanatatii reglementeaza, in mod special, o protectie speciala personalului medical:

 

Art. 4611:

(1) Amenintarea savarsita nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directa contra unui medic, asistent medical, sofer de autosanitara, ambulantier sau oricarui alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Lovirea sau orice acte de violenta savarsite impotriva persoanelor prevazute la alin. (1), aflate in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

(3) Vatamarea corporala savarsita impotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exerciţiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 6 ani.

(4) Vatamarea corporala grava savarsita impotriva persoanelor prevazute la alin. (1), aflate in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani.

Prin urmare, protectia speciala priveste cazurile in care personalul medical:

– este supus unei amenintari, direct sau indirect;

– este victima unei loviri sau alt act de violenta;

– a suferit o vatamare corporala sau o vatamare corporala grava.

 

Trebuie precizat ca aceste infractiuni speciale isi produc efectele doar daca savarsirea infractiunilor s-a intreprins impotriva unui personal medical aflat in functiune sau pentru fapte indeplinite in timpul functiunii de catre personalul medical. In caz contrar, se vor aplica dispozitiile prevazute de Codul Penal.

Tipuri de raspundere a Personalului Medical

/în /de

Legislatia actuala, in ce priveste malpraxisul medical, prevede ca personalul medical poate fi tras la raspundere:

– administrativ, in interiorul profesiei, de catre Colegiul Medicilor, Ordinul Asistentilor sau alta forma de organizare a personalului medical din care cel vinovat (sau prezumat vinovat) face parte;

– civil, prin intermediul unei actiuni civile ce se bazeaza pe o raspundere delictuala;

– penal, pentru savarsirea unei infractiuni.

 

Desigur, ca nu trebuie ignorata nici Comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, constituita la nivelul autoritatilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, care conform Legii nr. 96/2006 privind reforma sanatatii, poate stabili pritr-o decizie daca intr-o cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis.

Fiecare forma de tragere la raspundere are avantajele si dezavantajele ei. Astfel, cu titlu de exemplu, in ce priveste raspunderea in interiorul profesiei, trebuie mentionat ca pe aceasta metoda nu se poate stabili acordarea sau nu a unor despagubiri morale sau materiale. Tot cu titlu de exemplu, in ce priveste calea civila, trebuie precizat ca o actiune civila trebuie timbrata in raport cu valoarea totala a despagubirilor, materiale sau morale, solicitate. Pe de alta parte, tragerea la raspundere pe cale penala presupune o perioada mai lunga de timp pana la stabilirea unui verdict final.

 

Indiferent de calea aleasa sau de riscul tragerii la raspundere pe o cale sau alta, indicat este sa se cerceteze situatia concreta in sine pentru a determina care ar putea fi consecintele la care ar putea fi suspus personalul medical vizat.

Accesul pacientului la actele medicale

/în /de

In ce priveste acest subiect, trebuie sa avem in vedere, ca temei juridic principal, legea pacientului – 46/2003. Aceaste lege prevede expres in cuprinsul sau doua aspecte importante in ce priveste actele medicale:

1. Pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii.

2. Pacientul are acces la datele medicale personale.

Prin urmare, unui pacient sau fost pacient nu i se poate refuza dreptul de a intra in posesia datelor medicale sau dreptul de a i se comunica aceste date medicale.

 

Totusi, ce se intampla in cazul in care pacientul este decedat? Are familia dreptul la datele medicale?

In astfel de cazuri, desi legea prevede expres ca doar pacientul are acces la datele medicale si nu familia sau apropiatii sai, nu trebuie ignorat art. 22 care prevede ca ˝informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul isi da consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod expres˝. Astfel, indiferent de forma legala pe care ar folosi-o mostenitorii pentru sesizarea unui eventual caz de malpraxis, legea impune comunicarea actelor medicale ale pacientului.

 

Ce se intampla daca pacientului nu i se respecta acest drept?

Legea este destul de clara si prevede ca nerespectarea de catre personalul medico-sanitar a acestui drept atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor legale.

Ce este malpraxisul medical?

/1 Comentariu/în /de

Malpraxisul medical este o eroare profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic. Ce este important de retinut este ca o eroare profesionala este considerata malpraxis, daca exista prejudicii asupra pacientului.

In cazul unui malpraxis se poate atrage raspunderea atat a personalului medical, cat si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice, dupa caz.

Personalul medical poate fi tras la raspundere daca prejudiciile suferite de catre pacient sunt produse si din eroare (nu numai prin intentie). Eroarea include si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii.

De asemenea, personalul medical poate fi tras la raspundere si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor cu privire la confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale catre pacient.

Totodata, personalul medical raspunde si pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei atunci cand isi depaseste limitele competentei (cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara).

Fata de cele mentionate anterior, exista si situatii cand personalul medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile produse in exercitarea profesiunii, situatii cum ar fi conditiile de lucru, dotari insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament sau vicii ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale.

In cazul in care va aflati in situatia unui posibil caz de malpraxis, indicat este sa contactati un avocat pentru a se stabili in mod concret daca intr-adevar va aflati sau nu in fata unei erori medicale.